Cristina

Bineinteles ca am avut parte si de un eveniment alt fel decat cele obijnuite, la Costinesti..

Cum stateam eu sa imi trag sufletul pe plaja dupa ce ma luasem la tranta cu cateva zeci de valuri, vad un copil, brunet, cu paru un pic mare, tuns baieteste, cu un ghiozdan in spate albastru, o pereche pe papuci in mana si niste ochielari de scufundat, si care se uita in toate directiile si plangea. Mi-am dat seama ca are ceva.. m-am dus repede la el si l-am intrebat daca s-a ratacit. Printre suspinuri imi confirma.. il iau in brate, tremura.. era pierut..

Incerc sa il linistesc si ii zic ca il ajut. Aflu ca e de fapt o ea, Cristina, ca e venita din Satu Mare, cu un grup de 20-30 de copii, cu doua mamici, ca sunt de la o casa de copii si ca s-a ratacit.. Imi iau telefonul si plec cu ea de manuta pe plaja sa ii gasim pe copiii cu care venise. Nu pot sa descriu ce sentimente m-au incercat in momentul in care coplul acela ma tinea de mana si imi tot zicea ca daca nu ii gasim ce face?? Am linistit-o ca se rezolva, ca nu exista " nu o sa ii gasim" da emotiile si frica si trairile ei mi le transmitera prin manuta ei care mi-o strangea pe a mea..

Am mers mult, nu i-am gasit, pana la urma am apelat la un salvamar( la care nu vroiam sa apelez de prima data pt ca banuiam inferenta lor). Ma gandeam ca poate au observat disparitia Cristinei si au apelat si ei tot la salvamar sau la politie. In fine, bronzatu de salvamar da prin statie si imi zice sa o las acolo ca o sa se rezolve. Am facut ochii cat cepele, desi lumea ma astepta sa plecam am zis ca nu pot sa o las acolo si sa plec.. Le-am zis ca vreau sa sun la politie ca na.. paote au sunat la politie si ei, si sa ii localizam.. Raspunsul lor a fost sa nu, ca vine politia pe capul lor si nu vor.

Una peste alta cat am mai satat eu acolo( aprox 10 min ) salvamaru' isi facuse de treaba, sa se dea la mine.. Imi venea sa il strang de gat.. Asa ca am luat copilu de manuta si am zis ca decat sa stam sa astepam ziua de maine mai bine mai mergem sa ii mai cautam pe restul copiilor, cu gandu ca pe drum sun si la polite.. Dragutu de salvamar se ofera sa mearga cu noi.. zic ca na e ok..si pentru ca intre timp ajunsese la mine bagajelul de plaja, ii pui bronzatului, rucsacul fetei in mana sa il care si el.. Se uita la mine, ma intreaba ce e cu el.. si ii zic :" e de carat, e al Cristinei"..

Pe drum bronzatu avea o problema, ca il vad fetele si o sa zica ca e si insurat si cu copil.. M-am facut ca nu il aud.. La un moment dat o aud pe Cristina ca ii vede pe niste copii.. II gasisem..Imi da drumu de la mamna, fuge spre ei, se intoarce spre mine si imi zce :" Multumesc".. am ramas impresionata de copilul asta de la casa de copii si de cat de bine e crescut.. Nu stiu daca e datoria angajatilor, sau a parintilor care au lasat-o, nu stiu nimic, da m-a socat mult..

Ma duc la domna care era cu ei, si ii explic situatia, la care ea imi zice:" cum ca doar ce i-am numarat, erau toti".. Apoi vine un alt copil mai mare care vrea sa dea un ordin, sa iasa toti copii dn apa.. M-am enervat, si i-am zis ca nu trebuie sa ii priveze de bucuria de a se juca, ci doar aiba grija de ei... sa ii supravegheze.. am rugat-o sa nu o certe pe Cristina( pt ca asta stiam ca va urma) pentru ca e speriata, mi-a zis da da.. Dupa ce am plecat fix asta facea.. nu m-am mai intors pentru ca ar fi certat-o oricum..

M-a marcat mult Cristina. Nu pot descrie sentimentele pe care le-am trait, da ma bucur mult ca am intalnit-o, e foarte frumoasa.. i-am facut pana si o poza.. Iar experianta asta a trezit anumite sentimente in mine.. ciudate, pe care nu le-am mai trait pana acum.... si nu stiu nici macar unde sa le incadrez...